Clarificare – de ce n-am primit MTB-iști la Gentlemen’s Race?

Clarificare – de ce n-am primit MTB-iști la Gentlemen’s Race?

Încă nu s-a răcit entuziasmul pe care l-am simțit cu toții participând (voluntari sau concurenți)  la Gentlemen’s Race Cluj. Mi-au rămas încă în suflet zâmbetele pasionaților de pe cursiere și surpriza celor de pe margine când ne-au văzut pedalând, cu zecile, prin gropile Irisului și prin ceața unei dimineți de septembrie. Aștept cu nerăbdare ocazia viitoare și mă bucur să aflu că acest mic eveniment a creat energie și a născut legături – sper durabile. În timp ce scriu acest text 3 colegi din Tura de Noapte alături de câțiva alți frumoși nebuni înfruntă vântul pe dealurile de la Aghireș sau pe șoseaua către Dej. Și ăștia sunt doar cei de care știm. Aveți grijă de ei în trafic și salutați-i de la volan.

Îmi rămâne doar micul regret că poate eram mai mulți dacă lăsam deschisă înscrierea la GR pentru bicicletele de oraș și mountain bikes. Poate era mai frumos, poate aveam un impact mai mare, dar la acel moment a fost decizia logică, pentru că:

Mountainbiking și ciclismul de șosea sunt sporturi diferite.

Poate unui ciclist serios acest lucru îi este deosebit de clar, dar majoritatea omit să înțeleagă că ciclismul are multe ramuri, și că acestea sunt mai degrabă diferite decât asemănătoare. Începând cu echipamentul specific, omologat sau nu, continuând cu obstacolele pe care le ai de gestionat și terminând cu tactică și antrenament, este o diferență imensă între off  și on road. Voi enumera doar cele mai importante, pentru a da ocazia unui articol viitor pentru curioși:

MTB-ul este mai greu, roata este mai groasă și cu zonă de frecare mai mare, poziția pe bicicletă mai verticală și angrenajul de viteze total diferit. Dacă la șosea te bați mai ales cu vântul, la pădure ai nevoie de agerime și tehnică. Dar cel mai important este că ciclismul de șosea este un sport de echipă pe când off-road ești pe cont propriu!

Da, veți zice că poate un maratonist valoros cu MTB ar fi fost mai rapid decât un șoselist începător, dar nu despre asta a fost vorba la cursa noastră. În plus, cum puteam eu să știu câtă energie ai sub șort? Echipamentul e înșelător, dar până vom putea rupe categoriile de MTB de cele de șosea, GR ar trebui să fie o cursă dedicată cursierei… și pentru că…

Pasionații de off-road au foarte multe ocazii. Șoseliștii … mai greu.

Clubul nostru s-a născut în jurul unui nucleu de maratoniști care abordează constant Făgetul, Gilăul sau Băișoara, și mai recent triada Păltiniș-Brașov-Sibiu. Problemele lor principale sunt să aleagă traseele care le convin, categoriile de distanță unde au mai mare șansă la victorie și să țină bița curată între weekenduri. Am avut cazuri în care echipa a plecat în trei direcții diferite, pentru că în același week-end erau competiții la Cluj, Baia Mare sau Deva. Cât despre șosea…jale! La Cluj, la început de an, în calendar așteptam să apară Cupa Voința, Trofeul Ardealul (devenit ulterior Turul Clujului) și Road Grand Prix. Ultimul a murit din start pentru că la Ploiești Alex Ciocan are destule pe cap și Clujul e greu de atins cu resurse limitate. Încă le suntem recunoscători că la Road Grand Prix Cluj 2013 am avut prima ocazie să pedalăm împreună (cu Dan,  Ștef și Florin). Cupa Voința a fost o glumă proastă. Ne-am înscris și n-au mai ținut categoriile de amatori, organizarea și pentru elite a fost submediocră și totul a culminat cu celebra spargere prin care Răzvan Jugănaru a fost păgubit de instrumentul muncii. Cât despre Trofeul Ardealul – Turul Clujului, cu excepția faptului că ne-am dat cu bicicleta în centrul Clujului vreo 2 ore, mare lucru nu pot spune. Urmăriți reacțiile post-eveniment. Suntem încă victimele nevinovate ale conflictelor intestine din ciclismul românesc unde niciuna dintre federații nu luptă pentru noi, ci pentru…nu știu pentru ce. 🙁 Dar până una-alta noi avem mândria că am participat la GR, chiar dacă…

E primul eveniment. Capacitatea noastră de organizare e încă mică.

Cu toată bunăvoința colegilor din Tura de Noapte, și cu tot sprijinul sponsorilor noștri (Liberty, Maratonic, Nspyre), trebuie să fim realiști le ce putem duce și câtă capacitate avem. Suntem doar un grup de 14 oameni, și deși legăturile dintre noi sunt puternice sufletește, suntem încă foarte diferiți, cu vieți personale, job-uri și familii care ne ocupă prioritățile. Avem mari speranțe pentru 2015 și văzând seriozitatea și ambiția prietenilor noștri triatloniști suntem mai motivați ca data viitoare să facem o treabă măcar de 70,5 ori mai bună! Prietenii știu ce și cum.

 

În loc de post scriptum: dacă mă întrebi acum ce-mi aduce aminte GR 2014 este doar zâmbetul pe care l-am regăsit pe fețele tuturor. Să nu uitați că pedalăm în primul rând de plăcere, și asta nu trebuie să se schimbe!

Leave a Reply