You are currently viewing De când îmi doream
Eduard Grosu

De când îmi doream

Sunt un pasionat al ciclismului în orice formă, mărime, culoare și valoare. Dar bineînțeles că cel mai mult urmăresc cursele de World Tour. Citesc zilnic Cyclingnews și am avut chiar șansa să aplaud cei mai buni rutieri din lume de pe marginea drumurilor din Italia, Olanda sau Danemarca. Anul trecut, la campionatul mondial de la Florența un suporter olandez mă întreabă: e vreun ciclist român în pluton? Nechita era acolo, nu se făcuse de rușine, dar întrebarea era legitimă.
Ei bine, după cursa lui Nechita din septembrie parcă am mai multă speranță. Și azi, când am văzut următorul pasaj, mi-am zis că speranța poate e justificată.”The stage began with a four-man break comprised of Eduard Michael Grosu (Vini Fantini Nippo), Julien Duval ….” Vezi aici toată cronica etapei din Driedaagse van West-Vlaanderen. Excelent!
Știu, mă entuziasmez cam repede, cele trei zile din Flandra sunt o cursă de nivel secundar, atenția tuturor e la Roma și la Strade Bianche, dar Eduard Grosu are șansa să fie în plutonul profesionist, să evadeze și să pedaleze cu unii dintre cei mai buni rutieri din lume!
De foarte multă vreme îmi doream să citesc un astfel de articol și să caut cu înfrigurare pe lista clasificaților un nume românesc.
Nu pot decât să îi doresc succes lui Edi și să sper că acesta e doar începutul unei frumoase cariere profesioniste.
Pentru curioși, mai multe date despre Eduard Grosu, aici.

Leave a Reply