[dt_divider style=”thick” /]
Buhuhuu la toată lumea! Bufnițele revin cu ediția a III-a a Gentlemen’s Race.
La fel ca anul trecut, partenerii noștri principali sunt Liberty Technology Park și Bike44.
În schimb multe lucruri sunt altfel – sperăm mai bine – anul acesta!
Așadar, să începem!
Cursa
Este o cursă fără arbitri, relaxată, care se bazează pe munca în echipă. Nu există categorii de vârstă iar echipele vor fi formate din 4 coechipieri. O veste bună e că ne așteptăm ca anul acesta să avem la start cel puțin o echipă de fete! Aviz domnilor.
Traseul
Traseul are o lungime de 35 de kilometri și o diferență de nivel pozitivă de aproximativ 300 de metri. Acesta acoperă exclusiv porțiuni de asfalt și este destinat a fi parcurs pe cursieră. Detalii găsești aici sau aici și pe toate paginile de social media unde este anunțat evenimentul, iar dacă ai cont pe Strava vei afla și timpul estimat pentru fiecare în parte în funcție de felul în care vei pedala.
IMPORTANT: condițiile de concurs sunt cele de trafic deschis, concurenții vor respecta toate regulile de circulație în vigoare. Pe traseu nu sunt semafoare, dar sunt 3 sensuri giratorii și trecem prin 2 intersecții importante unde vă recomandăm să circulați cu grijă!
Start
Echipele vor pleca la o distanță de 2 minute una de alta, în ordinea inversă a numărului de concurs. Pe toată durata cursei membrii unei echipe vor merge grupați. Pentru ca o echipă să termine cursa, toți cei patru membri vor trebui sa termine cursa. Timpul cronometrat la start este cel al primului membru al echipei care trece linia de start iar timpul de la finish este cel al ultimului concurent din echipă care trece linia de finish.
Echipele
Echipele vor fi formate din 4 membri. Componența echipelor se va trage la sorți la ședința tehnică ce va avea loc cu o zi înainte de cursă. Echipele vor fi apoi invitate să își aleagă câte un nume. Cele mai originale nume vor fi premiate de organizatori. Dacă numărul participanților nu va fi divizibil cu 4 ultimele echipe vor avea câte 5 participanți. Pentru concurenții care nu au împlinit 18 ani acordul unui părinte este obligatoriu înainte de a porni în cursă. Pentru detalii vă așteptăm la ședința tehnică.
Înscriere și taxe
Nu există o taxă de înscriere. Fondurile necesare organizării acestui eveniment sunt asigurate cu sprijinul partenerilor nostri.
Ne bucurăm însă de orice donație pentru proiectul comunitar pe care îl susținem în acest an. Detalii găsiți mai jos.
Înscrierile se fac aici, până vineri, 23 septembrie, ora 18:00.
După înscrierea pe site veți primi un mail de confirmare. Lista cu domnii înscriși în această cursă va fi publicată si actualizată zilnic pe blogul Tura de Noapte.
Ședința tehnică
Vă așteptăm vineri, 23 septembrie, la ora 19:30 la Liberty Technology Park Cluj pentru a participa la ședința tehnică.
Prezența la ședința tehnică este obligatorie, personal sau prin reprezentant. Dacă nu puteți participa la această ședință vă rugăm să contactați organizatorii care vor desemna un voluntar care să vă reprezinte și să vă ajute la start în ziua cursei.
Tragerea la sorți a echipelor și partea de coordonare dinaintea cursei vor fi parte al unui alt eveniment de promovare a ciclismului, Criteriul Companiilor, organizat de Liberty Technology Park Cluj pentru angajații companiilor din cadrul parcului tehnologic.
Donații
Pentru prima dată avem ocazia să influențăm pozitiv comunitatea. Tura de Noapte și Liberty Technology Park vor amenaja în dimineața zilei de sâmbătă, 24 septembrie, un centru de colectare piese, echipamente și biciclete pentru donații.
Clubul nostru va aloca resurse astfel încât piesele și echipamentele să fie verificate, completate, și apoi donate unor copii din comunități izolate, bicicleta facilitând multora dintre ei accesul la școală. De asemenea orice donație va fi binevenită și alocată acestui proiect comunitar.
Programul
Vineri, 23 septembrie:
19:30 Ședința tehnică – la Liberty Park, Str. Garii 21, sala de conferințe din Clădirea Administrativă (daca te rătăcești, întreabă la poartă!)
Sâmbătă, 24 septembrie:
9:00 – Deschidere stand donații
10.00 – 10.30 Reunire echipe la Liberty Technology Park
11:00 – Start oficial, capăt Bd. Muncii (Parcarea Emerson)
13:00 – Sosire estimată ultima echipă
13.00 – 14:00 – Afișare rezultate și picnic
14.00 – 15.00 – Premiere
15:00 – Închidere stand donații.
Voluntariat
Dacă vrei să ajuți te așteptăm cu o zi înainte de cursă la ședința tehnică, unde vor fi disponibile și mici activități organizatorice, cum ar fi asistența pe traseu și cronometrarea.
De asemenea vor fi oportunități de implicare la transport și fotografie, filmare sau pregătire premii. Contactează-ne, ajutorul tău este binevenit!
Echipament de concurs
Din păcate și în această ediție cursa a rămas rezervată exclusiv bicicletelor de șosea de tip cursieră. Nu vom admite deocamdată MTB, fixie, single speed. Dacă vor fi solicitări în această direcție vom lua în calcul pentru edițiile viitoare trasee mai dificile și acceptarea unei game mai largi de biciclete. Mulțumim pentru înțelegere. IMPORTANT: Casca este obligatorie!
Asistență tehnică
Cursa este gândită astfel încât participanții să se descurce singuri pe tot traseul. Ei vor rezolva eventuale pene sau defecțiuni ale bicicletei. În caz de abandon sau alte probleme tehnice pe traseu, vă rugam să contactați telefonic organizatorii. Vom face tot ce e posibil pentru a vă acorda asistență si transport.