Incep prin a va spune pe scurt ce este MoonTimeBike. Este un concurs de tip XCO, organizat in Parcul Tineretului din Bucuresti. Traseul cuprinde portiuni asfaltate, carari, zone tehnice cu radacini, scari, zone cu dale, piatra cubica, podete, urcari scurte si violente, coborari scurte si abrupte, si are aprox 5km.
MoonTimeBike este organizat de catre clubul Nomad si este un concurs inedit deoarece are loc la lumina reflectoarelor si a farurilor bicicletelor. Startul se da la ora 18:30, se parcurg in total 7 ture, ultimele 5-6 fiind pe intuneric. In total se urca aproximativ 700 m, ceea ce nu e deloc putin pentru un traseu prin parc. In 2014 a avut loc editia a 3-a, precedentele fiind in 2012 si 2013.
Stiam de acest concurs, inca de anul trecut, si imi doream foarte mult sa particip. Auzisem ca atmosfera este extraordinara, de obicei publicul este prezent mai rar pe la noi. Despre editia din 2014 am aflat foarte din scurt, nu stiam sigur daca voi reusi sa ajung. Poke imi tot striga in telefon: “hai ba sa te dai cu cei mai buni”. Pana la urma am avut noroc si am putut participa.
Nivelul concursului este unul ridicat, existand niste criterii de preselectie a participantilor. Trebuie sa fi terminat in primii 30% la o lista de maratoane, in clasamentul general, sau primii 15% la Prima Evadare, iar numarul concurentilor admisi este limitate la 150.
Din pacate am fost singurul care am participat din club, Igor a aflat prea tarziu ca a primit si el acceptul, insa i-am avut pe langa mine pe Ovidiu, Poke, Gabor si Igor, care m-au ajutat cu logistica si m-au sustinut puternic in timpul concursului. Le multumesc pentru asta.
Pentru mine sezonul se incheiase odata cu Maratonul Gilaului, asa ca nu pot sa zic ca am venit cu pretentii la concurs sau cu un anumit obiectiv. Scopul era sa ma bucur de atmosfera, sa ma simt bine, “daca se poate si o clasare in primii 15, ar fi excelent”, cam la asta ma gandeam.
Ajuns la Bucuresti inca de vineri, am iesit la o recunoastere pe traseu. Nu am apucat sa fac prea multa cunostinta cu traseul deoarece acesta era in curs de marcare, apoi a inceput sa ploua, toate trail-urile transformandu-se in patinoar. Am reluat recunoasterea sambata dimineata. A mai plouat, a mai stat, a mai plouat putin. Am reusit pana la urma sa imi gasesc trasele si am fost foarte multumit ca traseul nu-mi pune probleme, desi XCO-urile nu sunt deloc punctul meu forte.
Am plecat spre locul unde eram cazat pentru a pregati bicicleta si toate cele ce tin de cursa, am revenit la ora 16:30 in parc.
Inainte de a face incalzirea pe trainer, am mai facut un tur de recunoastere sa vad cum se prezinta traseul. Am fost placut surprins sa constat ca este complet uscat. Era clar, urma sa fie o cursa nebuna, in viteza maxima. 40 min incalzire pe trainer, apoi alinierea la start.
Am avut ghinionul de a ma afla foarte in spate la start, in ultima linie. Asta este, ori te pui in fata neincalzit, ori te incalzesti bine si stai mai in spate. Tensiunea crestea de la minut la minut, cu toate acestea ma simteam excelent si asteptam cu nerabdare startul. Incepe numaratoare inversa si pornim! Nebunie! Aveam in fata mea peste 100 de rideri, ruland la peste 30 la ora. Vine prima urcare abrupta, dop!. Imbuzeala mare, incerc sa ocolesc cum pot, ma arunc pe coborare, pe unde era mai accidentat cu scopul de a depasi cati mai multi, la fel si pe urmatoarea urcare abrupta. Mergem apoi pe o portiune lata, ma linistesc si incerc sa imi gasesc ritmul meu. Stiam ca primele 2 ture vor fi “de sacrificiu” asa ca nu m-am agitat. Mi-am propus sa fiu “calm pe urcari si pe single trail-uri” si “rapid” pe portiunile cu drum lat, si am cam reusit sa fac asta.
Odata cu lasarea intunericului mi-am aprins farul. Aveam la dispozitie un ferei de 1600 lumeni, asa ca, aici nu au fost probleme, decat placere si spectacol. Prea multe nu prea am ce sa spun despre cursa mea, undeva prin al 3-lea tur am inceput sa “nu mai am trafic” pe traseu, adica sa pot face urcarile si coborarile pe trasa ideala, fara a fi incurcat de alti concurenti mai lenti. Imi doream sa nu fiu ajuns de elite decat in turul 6, asta insemna sa reusesc sa parcurg toate cele 7 tururi. Din pacate am fost ajuns in turul 5 si jumatate, fix la intrarea pe radacini. Aflat in turul 6, pe urcarea cea mai dificila, am inceput sa vad si partea buna, “bine ca nu mai am de urcat inca odata pe aici”.
Am reusit sa termin cu bine, fara nici un fel de incident. M-am clasat pe locul 7 la categorie si 27 la general, peste asteptarile mele, un rezultat excelent, avand in vedere timpul pierdut din pricina pozitiei la start.
Am lasat la urma, sa va spun despre atmosfera. Cum a fost?
Nebunie totala! fabulos! magnific! Greu sa gasesc cuvinte prin care sa va pot descrie. Sute de spectatori, mie imi este greu sa estimez, insa organizatorii spun ca au fost 2000. Urlau, faceau galagie cu orice aveau la dispozitie, am vazut pe unii chiar cu niste jante de bicicleta, trancaneau cu ceva in ele, trompete, tutuieci, Este extraordinar sa concurezi cand ai public. Multumesc celui care striga “haide Clujul ! hai Tura de Noapte!”, mi-a fost imposibil sa-mi dau seama daca-l cunosc, in nebunia de acolo.
Merita sa dai totul intr-un concurs si numai ca sa te clasezi suficient de bine incat sa poti participa la MoonTimeBike. Este o experienta de neratat. Seara s-a incheiat cu o petrecere organizata de catre cei de la Nomad.
Trebuie sa spun ca organizarea a fost excelenta, iar la final am primit din partea organizatorilor si un filmulet cu prestatia mea. Ce ar mai fi de comentat?
Cu siguranta voi face tot posibilul sa particip si la editia urmatoare, si daca se poate, sa duc cat mai multe bufnite cu mine.
