Clarificare – de ce n-am primit MTB-iști la Gentlemen’s Race?

Încă nu s-a răcit entuziasmul pe care l-am simțit cu toții participând (voluntari sau concurenți)  la Gentlemen’s Race Cluj. Mi-au rămas încă în suflet zâmbetele pasionaților de pe cursiere și surpriza celor de pe margine când ne-au văzut pedalând, cu zecile, prin gropile Irisului și prin ceața unei dimineți de septembrie. Aștept cu nerăbdare ocazia…

Eduard Grosu

De când îmi doream

Sunt un pasionat al ciclismului în orice formă, mărime, culoare și valoare. Dar bineînțeles că cel mai mult urmăresc cursele de World Tour. Citesc zilnic Cyclingnews și am avut chiar șansa să aplaud cei mai buni rutieri din lume de pe marginea drumurilor din Italia, Olanda sau Danemarca. Anul trecut, la campionatul mondial de la…